nu inteleg

sunt atat de multe neoane in jurul meu...lumina ieftina si falsa. am uitat de mult soarele. totul e slab luminat si nu inteleg nimic. mi-e rau si sunt atat de obosita de rutina, de lipsa de imginatie, de masini, de plictiseala. nimic nu e la maxim totul e plictisitor de putin si de mediocru. sunt scarbita de praf, de discutii banale, de frig, de actiuni inutile si fara suflet, de filme proaste, de oameni normali, de complicatii fara sens. nu inteleg de ce e atat de proasta muzica de la radio si de ce sunt pantofii atat de scumpi sau de ce e lumea atat de deprimata si nervoasa.
azi e deja tarziu...

priveste-ma

Uita-te la mine! PRIVESTE-MA! Sunt reala. Uita-te la pieptul meu cum se umfla cand trag aer in piept...Sunt vie, la fel ca si gandurile mele, ca si sentimentele mele si de altfel ca si lacrimile mele.
Ma doare enorm...ca privesc in oglinda si vad doar o imagine. O jumatate de tigara, o reflectie stearsa si alb-negru, deformata, plictisitoare, neimportanta si inutila. La ce imi foloseste aceasta oglinda?
Dar, de fapt, ce as putea sa ii cer?
O oglinda e limitata, vede doar ce ii arati. E superficiala pentru ca vede doar o parte. E lipsita de caracter pentru ca nu stie decat sa copieze.
Pfoai...dar ce e asta? Asta nu e o oglinda.
Nu te supara pe mine dragul meu, incerc doar sa fiu practica...

azi

azi am inceput sa rad ca o nebuna,
parca toata lumea e putin mai decolorata
si incet,incet se pierde in zare
nu stiu ce zi e
sau cat timp mai am
dar tot ce conteaza este ca sunt inca aici...