sunt pierduta intr-un cosmar din care nu reusesc sa ma trezesc...dimineata nu e la fel de frumoasa fara soare...Tot astept ceva care nu mai vine. Un sens...Ma invart in cerc pentru cred ca am mai fost pe drumul asta.
Si ma cuprinde disperarea la gandul ca nu mai e nimic. Asta e tot. Trist si gri si fara sens, fara nici un sens, cel putin in capul meu.
Plictiseala e ca si dumnezeu, pretutindeni, suntem lipsiti de imaginatie, nu stim decat sa copiem, pana si dragostea te astepti sa fie intr-un anumit fel...cum e in filme. E destul de trist si e si mai dureros sa observi asta. Ignoranta e o binecuvantare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu